Totul despre viata - Capitalism vs socialism
Bine aţi venit Vizitator | RSS
 
Principală | Capitalism vs socialism | Înregistrare | Logare
 

CAPITALISM versus SOCIALISM

 
CAPITALISMUL

Capitalismul este un sistem economic care se distinge prin proprietatea privată asupra factorilor de producție, precum și prin urmarirea profitului, in general pe o piață competitiva. Intr-un sistem capitalist venitul provine din cel putin doua surse: profit si salarii. In anumite contexte, venitul realizat prin detinerea de resurse naturale sub forma chiriilor este privit ca o a treia sursa de venit, distincta de profit si salarii.
 
Profitul este ceea ce se obtine in urma detinerii controlului asupra mijloacelor de productie de catre cei care detin capitalul. Deseori profitul este folosit pentru dezvoltarea afacerii, ceea ce duce la crearea mai multor locuri de munca si la cresterea economiei. Salariile sunt primite de catre salariati (cei care ofera servicii firmelor, dar nu sunt proprietari).
 
Salariatii isi primesc salariul conform contractului de munca, indiferent daca firma are profit sau pierdere. Nu exista o definitie general acceptata a notiunii de capitalism. Totusi, este general acceptat faptul ca proprietatea privata asupra factorilor de productie, crearea de bunuri si servicii pentru obtinerea profitului si preturile si salariile sunt elemente care definesc capitalismul. Uneori capitalismul este definit ca fiind sistemul in care toti factorii de productie se afla in proprietate privata. Alteori este folosita o definitie conform careia doar marea majoritate se afla in proprietate privata, dar acest tip de economie este privit de unii economisti ca fiind o economie mixta.
 
"In anii ’80 capitalismul a triumfat asupra comunismului. In anii ’90 capitalismul a triumfat asupra democratiei si economiei de piata. Pentru aceea dintre noi care au crescut in ideea ca fundamentul democratiei si libertatii pietei este capitalismul, realizarea faptului ca sub capitalism democratia este vanduta celui care plateste mai mult de pe piata si ca piata este planificata de catre megacorporatii mai mari decat cele mai multe dintre state, a reprezentat o cruda trezire la realitate... Scapat de sub controlul opiniei publice, capitalismul este boala democratiei si a economiei de piata.”
David C. Korten, in Lumea post-corporatista

Capitalism (dictatură capitalistă sau dictatură burgheză), formaţiune socială care se întemeiază pe proprietatea privat-capitalistă asupra mijloacelor de producţie şi pe exploatarea muncitorilor salariaţi şi în care burghezia, în vederea consolidării dominaţiei sale economice, deţine puterea politică.
 
Procesul de apariţie al capitalismului în Europa occidentală a început aproximativ în sec. 15 - 16. Cele două clase principale ale capitalismului sînt clasa proletarilor şi clasa capitaliştilor. Scopul producţiei capitaliste este obţinerea de plusvaloare. În raport cu feudalismul, capitalismul a dezvoltat forţele de producţie ale societăţii, a ridicat productivitatea muncii şi gradul de socializare a producţiei. Contradicţia fundamentală a capitalismului este contradicţia dintre caracterul social al producţiei şi forma privat-capitalistă a însuşirii rezultatelor producţiei.
 
Ideologia burgheză, produs spiritual al orînduirii capitaliste, exprimă interesele de clasă ale diferitelor pături şi grupări ale burgheziei. De la începutul sec. 20, capitalismul a intrat în stadiul cel mai înalt al dezvoltării sale: imperialismul.
 
Deci, în evoluţia sa, capitalismul a parcurs două stadii: stadiul dominaţiei liberei concurenţe (capitalism premonopolist) şi stadiul dominaţiei monopolurilor (imperialismul, capitalismul monopolist sau capitalismul sec. 20). La rîndul lor, fiecare dintre cele două stadii au parcurs mai multe etape. După cum arată Marx, în cele din urmă „monopolul capitalului devine o cătuşă pentru modul de producţie capitalist care a înflorit odată cu el şi prin el. Centralizarea mijloacelor de producţie şi socializarea muncii ajung la un punct la care devin incompatibile cu învelişul lor capitalist. Acesta este sfărîmat. Proprietăţii private capitaliste i-a sunat ceasul. Expropriatorii sînt expropriaţi..., producţia capitalistă generează cu necesitatea unui proces natural propria ei negare".
 
În epoca actuală, dictatura capitalistă nu mai poate asigura dezvoltarea forţelor de producţie pe plan mondial, politica sa economică duce la risipă de bunuri materiale şi de forţă de muncă, generează crize de energie şi de materii prime, crize economice în general, accentuează inegalităţile în relaţiile internaţionale, împărţirea lumii în bogaţi şi săraci. 

 

 

 
Socialismul
 
Socialismul este un concept, o ideologie sau un grup de ideologii, un ansamblu de mișcări politice care au evoluat și s-au ramificat de-a lungul timpului, un sistem economic. La început, s-a bazat pe proletariatul organizat cu scopul de a clădi o societate lipsită de clase sociale. Dar, până la urmă, se concentrează, din ce în ce mai mult, pe reforme sociale în cadrul democrațiilor moderne.
 
Nu trebuie confundat socialismul cu comunismul. O republică socialistă/stat socialist își propune să instaureze comunismul.
 
Prin socialism se mai înțelege ansamblul doctrinelor social-politice care combat individualismul, apară noțiunile de egalitate și solidaritate și constituie un proiect atât economic (colectivism economic, autogestiune, economie mixtă), cât și social (egalitate in drepturi, egalitate de șanse) și politic (democrație).
 
Astăzi, socialismul cuprinde într-un mod foarte larg și general pe toți cei ce doresc schimbarea organizării sociale în vederea obținerii unei mai mari justiții sociale: el îl include atât pe socialiștii marxiști, cât și pe social-democrați și pe anarhiști. Aceste curente se înfruntă în probleme fundamentale: pentru sau contra statului, pentru sistemul parlamentar sau pentru democrația directă.
În privința teoriilor socialiste se pot deosebi:
 
Socialismul marxist = teorie politică bazată pe concepția materialistă a istoriei și caracterizată prin luarea drept obiectiv a punerii în comun a mijloacelor de producție și de schimb, ca și prin repartiția echitabilă a bunurilor. Ea luptă pentru emanciparea muncitorilor și țăranilor, pentru o lume fără clase sociale și fără oprimare. Pentru Marx, care a stabilit și definit esența mișcării socialiste, socialismul implică, în final, eliminarea pieței, a capitalului, a muncii ca marfă și chiar a banilor. Principalii socialiști marxiști au fost: Karl Marx, Friedrich Engels, Paul Lafargue, Rosa Luxemburg, Karl Liebknecht, Antonio Gramsci, Vladimir Ilici Lenin, Leon Trotsky.
 
Comunismul = ansamblul concepțiilor socialiste care concep instaurarea orânduirii socialiste ca o cerință a rațiunii, ca o concretizare a unui ideal moral, prin transformarea socială și edificarea unei societăți ideale, bazată pe abundență și egalitate. El nu face distincție între clasele sociale, între săraci și bogați, între exploatați și exploatatori, așa cum fac marxiștii. Critica lor se îndreaptă împotriva capitalismului, sistem ce are consecințe nefaste asupra dezvoltării omului. Principalii socialiști utopici au fost: Gracchus Babeuf, Charles Fourier, Robert Owen, A. Blanqui, Saint-Simon.
 
Socialismul anarhist (libertar) = exprimă o critică radicală a societății și a tuturor formelor de guvernare ce stau stavilă unei dezvoltări armonioase a individului și care îl constrâng la corupție. Principalele figuri ale socialismului libertar sunt: P. J. Proudhon, Mihail Bakunin, Piotr Kropotkin, Noam Chomsky.
 
Socialismul reformist = deși păstrează din marxism obiectivul depășirii capitalismului și făurirea unei societăți socialiste în care mijloacele de producție să fie proprietate colectivă - resping revoluția pentru atingerea acestui țel, adică luarea puterii prin violență de către proletariatul organizat. Reformiștii susțin ca statul burghez să fie constrâns, prin lupte sindicale și parlamentare, să facă reformele necesare perfecționării societății. Principalii socialiști reformiști au fost: Jean Jaures, Eduard Bernstein, Karl Kautsky.
 
Social-democrația = se revendică de la principiile socialismului democratic, stabilite de partidul social-democrat german la congresul de la Bad-Godesberg (1951) și preluate apoi de alte partide (laburist - în Marea Britanie, socialiste - în țările scandinave și latine). Ele urmăresc o desprindere totală de ideile marxiste și ducerea unei politici zisă realist, de reforme sociale, în cadrul unor partide parlamentare de centru-stânga. Ideile social-democrate se reclamă de la principiile revoluției franceze: libertate, egalitate și fraternitate (termenul actual: solidaritate), vizând o societate bazată pe acțiunea comună a tuturor cetățenilor, care au aceleași drepturi și răspunderi. Interesele economice nu trebuie să pună piedici democrației, aceasta fiind capabilă a stabili cadrul economic și a fixa limite acțiunii factorilor de piață. Fiecare cetățean, în calitate de salariat sau consumator, trebuie să aibă un cuvânt de spus în stabilirea și repartiția producției, în privința organizării și condițiilor de muncă. Printre figurile marcante ale social-democrației secolului XX pot fi menționați: Leon Blum, Olof Palme, Salvador Allende, Willy Brandt, Lionel Jospin, Segolene Royal.
 
Cuvântul socialism își are originea la începutul secolului XIX. A fost folosit pentru prima oară, autodefinitoriu, în engleză, în 1827, pentru a-i descrie pe discipolii lui Robert Owen. În Franța, din nou autodefinitoriu, a fost folosit în 1832, pentru a-i descrie pe discipolii doctrinelor lui Saint-Simon, iar după aceea de Pierre Leroux și J. Regnaud în l'Encyclopédie nouvelle. Folosirea termenului s-a răspândit rapid și a fost utilizat diferit în multe locuri și momente, atât de grupuri, cât și de indivizi care se consideră socialiști sau de oponenții acestora. Deși există o mare diversitate de opinii printre grupurile socialiste, toți sunt de acord că își au rădăcinile comune în luptele din secolele XIX și XX ale muncitorilor din industrie și din agricultură, lupte duse conform principiului solidarității și pentru făurirea unei societăți egalitariste, cu o economie care ar servi emancipării maselor largi populare, iar nu doar puținilor bogătași.
 
Socialismul trebuie privit ca o formă de organizare socială, în care interesul societății primează în fața interesului unui individ sau a unui grup restrâns de indivizi și vine în opoziție cu liberalismul, care reprezintă sistemul social în care primează interesul individului, sau al unui grup restrâns de indivizi, în fața interesului societății. Privit din acest punct de vedere, socialismul are ca atribut democrația, definită ca putere a poporului.
 
Economia socialistă pune la bază statul, ca administrator al bunurilor societății, bunuri comune, care să stea la baza dezvoltării întregii societăți, având ca prioritate necesitățile acesteia legate de creșterea continuă a nivelului de trai. Inițiativele particulare sunt stimulate în domeniile deficitare ale cerințelor sociale, dar sunt limitate cele dăunătoare societății, prin pârghiile financiare aflate la dispoziția statului.
 
Acestea sunt câteva principii de bază, care stabilesc un cadru adecvat societății socialiste, menită să aibă la bază omul cu necesitățile lui, pentru a asigura fiecărui individ condiții de trai și de perpetuare a speciei, de recreere și de respect reciproc, pentru a da cetățeanului demnitatea cuvenită ca om, ca membru al societății în care trăiește, muncește, își găsește fericirea și participă activ la bunăstarea întregii națiuni.
 

 

Vom reusi sa facem din capitalism noua normalitate? (de Lucian Croitoru) Lucian Croitoru


Cei mai multi cred ca actuala criza economica si mai ales profunzimea ei sunt produsul capitalismului bazat pe piete libere. Faptul ca aceasta se intampla la foarte scurt timp de la caderea socialismului pare sa fie o dovada pentru multi romani. Doar putini mai cred si chiar si mai putini inteleg ca, dimpotriva, criza mondiala a aparut de la lipsa capitalismului chiar in tarile care l-au consacrat. In lume, in general, solutia la problemele economice si sociale este re-facerea capitalismului. In Romania, provocarea profunda este chiar instaurarea capitalismului si transformarea lui in noua normalitate.
Criza mondiala si capitalismul
Capitalismul inseamna o succesiune de alegeri libere responsabile pe care le fac entitatile private (oameni sau firme) dat fiind un set de reguli bune. Alegerile libere responsabile si regulile bune conlucreaza pentru a face din capitalism cel mai productiv mod de organizare economica cunoscut. Germania capitalista a intrecut Germania socialista, Coreea de Sud a intrecut Coreea de Nord, iar Finlanda a intrecut Estonia pe vremea cand aceasta din urma era parte a Uniunii Sovietice.
Ni se poate spune ca alegerile libere private au fost intotdeauna responsabile si ca nu au contribuit la criza actuala. Dar, cu certitudine, cand a izbucnit criza financiara regulile nu mai erau demult bune. Criza a intrerupt un proces treptat de deraiere a regulilor de la cerinta de a fi clare, coerente intre ele si corecte (adica fara a favoriza interese speciale). Cand aceste reguli deraiaza substantial de la aceste cerinte, nu mai putem vorbi de capitalism.
Pietele au devenit tot mai globale in timp ce reglementarea a ramas fragmentata national, regional, pe produse si pe institutii. Chiar si in cele mai avansate economii, inovatiile pietelor finaciare globalizate nu au fost urmate de reguli bune, astfel ca structura stimulentelor s-a distorsionat. Aparitia sistemului bancar umbra (shadow banking) aproape nereglementat, este cel mai clar si cunoscut exemplu.
Treptat, economia a tins sa fie capturata de cei care au inteles cum pot exploata reglementarea neadecvata si distorsiunile din structura stimulentelor. Tot mai multe decizii private si-au pierdut caracterul responsabil. De exemplu, salvarile unor entitati private de catre guverne au incalcat principiul raspunderii pentru deciziile luate si au alterat concurenta.
Astfel, unii au putut ramane pe piata doar prin impiedicarea altora de a veni cu produse mai bune, ceea ce reprezinta o pierdere pentru sociatate. Mai mult, garantia implicita a statului a facut posibil ca unii sa-si asume riscuri care le-au adus lor profituri si contribuabililor pierderi. Aceaste practici explica magnitudinea incredibila a boom-ului din perioada 2004-2007 si a prabusirii care a urmat. Acest rezultat nu a fost produs de capitalism, ci de clicile care au capturat partial economia.
"Capitalismul" de Dambovita
In Romania, clicile (acea simbioza aparuta dupa revolutie intre creatorii de reguli si noile elite de afaceri) au capturat economia inca din decembrie 1989. Criza actuala din Romania este in primul rand expresia esecului guvernelor de a instaura capitalismul. Economia de piata se bazeaza pe principiul ca oamenii sunt liberi sa exploateze oportunitati si sa evalueze riscuri in limite stabilite prin legi. Cei care reusesc sunt liberi sa ia profiturile, iar cei care fac pierderi trebuie sa plateasca.
In Romania suntem departe de principiile la care m-am referit. In primul rand, intarzierea cu care au fost adoptate anumite reguli bune fac sa lipseasca antreprenorul adevarat. Sunt prea multi antreprenori "de carton”. Cu unele exceptii, antreprenorul roman a ramas cu trasaturile pe care le-a identificat Gusti cu multe decenii in urma: el se uita spre bugetul public asteptand sa pice ceva.
Antreprenorul conectat la fondurile bugetare nu vede in orice o oportunitate, asa cum se intampla in capitalismul bazat pe piete libere, ci vede oportunitati in orice proiect bugetar. Unii dintre acesti antreprenori sunt clienti politici. Ei nu se imbogatesc din riscurile pe care si le asuma pe banii proprii, cum ar fi normal, ci din "alocarile”care ii favorizeaza in raport cu altii. Proverbul "spune-mi cu cine umbli ca sa-ti spun cine esti” functioneaza si in varianta „spune-mi cine este la putere ca sa iti spun cine castiga licitatiile pentru proiectele finantate din bani publici”.
In al doilea rand, acesti antreprenori ”de carton” nici nu evalueaza si nici nu-si asuma vreun risc de contrapartida. Ei sunt la adapost. Chiar daca plateste cu intarziere, bugetul pana la urma plateste. Plateste insa un pret suficient cat sa acopere si perioada de intarziere. Aceasta dobanda implicita este inflationista. Dar platitorul de impozite este captiv, nu are ce sa faca. Antreprenorii conectati la bugetul public reflecta mai degraba un defect al aparatului de stat decat caracterul malefic al afacerilor lor.
In al treilea rand, ceilalti antreprenori care isi asuma riscuri nu sunt in mod necesar liberi sa ia profiturile. Profiturile estimate pentru investitiile de astazi ar putea pur si simplu sa nu se materializeze din cauza schimbarilor prea dese ale sistemului de impozitare.
In sfarsit, in economia Romaniei nu toti cei care fac pierderi suporta consecinte. In relatia cu statul continua sa opereze restrictiile bugetare slabe. Multe entitati de stat, sau chiar private daca sunt too big to fail, sunt salvate de stat ex post. Firmele au arierate catre bugetul public de aproape 3,3 procente din PIB, cea mai mare parte venind de la companiile de stat. Dar, partial, aceste arierate se sterg din cand in cand, sub diferite pretexte.
Discursul anti-capitalist astazi
Cand asculti discursurile anti-capitaliste din Romania sau de oriunde iti dai seama ca virulenta apare mai ales in legatura cu favorurile pe care politicienii la putere le acorda unor afaceri private sau proprietarilor lor in schimbul voturilor. Furia populara este implicit generata de clicile economice, dar se indreapta explicit impotriva capitalismului. Virulenta anti-capitalista apare mai ales la cei care confunda capitalismul cu coruptia.
Unii oameni care nu fac aceasta confuzie critica modul in care capitalismul produce bogatia, in special fluctuatiile economice si inegalitatea veniturilor. Ei cred ca organizarea economiei pe baza planificarii centralizate ar putea reduce fluctuatiile economice si disparitatile in venituri.
Aceasta este doar o alta mare iluzie, deoarece socialismul nu poate decat sa inlocuiasca fluctuatiile cu penuria. Neexistand compromis intre productivitatea muncii, pe de o parte, si amplitudinea fluctuatiilor si disparitatea veniturilor pe de alta parte, cererile din discursurile anti-capitaliste sunt mai bine servite de capitalismul adevarat decat de o revolutie.
Capitalismul are nevoie atat de libera intreprindere, cat si de stat. Libera intreprindere ofera bunurile private, iar statul ofera bunurile publice. Pentru a minimiza fluctuatiile si inegalitatea veniturilor, capitalismul are nevoie de reguli si de politici macroeconomice bune. Acestea sunt bunuri publice si, de aceea, sunt responsabilitatea statului. Statul are rolul sa stabileasca reguli adecvate privind modul in care entitatile private administreaza afacerile si suporta consecintele actiunilor lor.
La randul lor, capitalistii sunt implicati in procesul de elaborare a regulilor in mod direct, ca simpli votanti sau parlamentari, si indirect prin lobby. Pe de o parte, ei au interesul sa combata regulile care tind sa altereze libertatea pietelor si, astfel, succesul capitalismului. De aceea, intre stat si pietele financiare este o lupta pentru detinerea rolului central in administrarea economiei. Pe de alta parte, este in interesul capitalistilor inteligenti sa sprijine acele reguli care asigura ca valorile morale guverneaza alegerile libere private (interesul personal), adevarata sursa a succesului capitalismului.
Crizele majore: esecul statului de a produce bunuri publice
Istoria civilizatiei este deopotriva o istorie a bunurilor private si a bunurilor publice. Pe masura ce capacitatea noastra de a furniza bunuri private a crescut, bunurile publice de care avem nevoie au devenit mai complexe. Intre acestea din urma, stabilitatea economica a devenit un bun public care trebuie furnizat la nivel global.
Statele trebuie sa coopereze pentru a-l putea livra. In timpul Marii Depresii, in criza petrolului si a Marii Inflatii in anii 70, si din nou acum, acest bun a lipsit, reflectand esecul de coordonare a statelor in procesul de stabilire de regulilor compatibile cu alegerile private libere si responsabile.
Cand pietele esueza in cateva cazuri descrise in manuale, statul intervine pentru a le suplini. Invers, cand statul esueaza sa produca bunuri publice intervine o criza (citeste piata) care arata ce corectii trebuie facute. In lumina crizei actuale se vor aduce numeroase "imbunatatiri” capitalismului, asa cum s-a intamplat dupa fiecare criza. Dar probabil ca in retrospectiva, vom constata, ca si cu alte ocazii, cel putin doua lucruri.
Primul, ca cele mai multe se vor dovedi a nu fi fost inteligente. Probabil ca in afara de reglementarea nivelului de capital si al nivelului datoriilor publice in PIB, celelalte "imbunatatiri” vor produce mai multe costuri decat beneficii.
Al doilea, ca cele mai multe nu vor fi adoptate de toate tarile, adica se va manifeste un nou esec de coordonare, care va distorsiona alocarea resurselor la nivel global. Daca multe dintre "imbunatatiri” vor produce costuri nete, atunci un esec de coordonare nici nu va fi un lucru prea rau.
Pana acum, istoria crizelor majore nu pare a fi o istorie a pierderii valorilor morale in procesul globalizarii pietelor, ci o istorie a esecului statelor de a furniza bunurile publice complexe la nivel global. Nu numai ca statele nu au reusit sa reglementeze adecvat, dar au inchis ochii la unele practici nesanatoase sau chiar ilegale si s-au complacut in propriile excese. Aceasta explica de ce, la nivel mondial, dezbaterea publica se focalizeaza din ce in ce mai mult pe esecul pietelor versus esecul statului de a furniza bunuri publice.
Si in Romania dezbaterile vor urma acelasi trend, din care publicul romanesc va intelege tot mai mult ca saracia reflecta lipsa pietelor adecvat reglementate. Va deveni evident ca politicienii romani au fost lipsiti de viziune cand au permis regulilor sa ramana neclare, incoerente si favorizante ale unor interese speciale.
In Romania, sistemul economic construit incepand din 1990 incoace a fost in mod eronat denumit capitalism. Aceasta este cea mai mare iluzie colectiva pe care au trait-o romanii. Punerea capitalismului la locul sau ramane cea mai mare provocare a Romaniei, asa cum a devenit pentru intreaga lume. Dar ar reusi un guvern care si-ar asuma in mod deschis acest obiectiv sa invinga clicile economice din Romania?

Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politica monetara al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu


Românii știu puțin, prea puțin, despre Margaret Thatcher. Personal cred că e păcat, mai ales într-o societate ca a noastră, atât de săracă în modele umane, valori și principii bune, clare, perene și viziuni pe măsură, demne de urmat. De aceea, despre această doamnă, m-am hotărât să spun acum, la plecarea ei dintre noi, două cuvinte care par o poveste fără să fie.
 
Margaret Thatcher
 
 
 

Guvernarea Ponta - Vremea derbedeilor

extras de pe: http://ihincu.wordpress.com/2013/01/19/vremea-derbedeilor/


Înainte de toate: Stânga politică are ideologie. Nocivă, dar are. Trebuie studiată și înțeleasă chiar și de oamenii de dreapta. De ce? Pentru că așa cum genial spunea Ronald Reagan, comuniștii sunt cei care i-au citit pe Marx și Lenin; anti-comuniștii sunt cei care i-au înțeles. Cu alte cuvinte, unele convingeri sănătoase se capătă cel mai bine per a contrario. Iar ideologia de stânga poate fi cel mai bine combătută prin cunoaștere și reducere la absurd.

Pentru începutul anului, am ales un subiect trist, evident prin el însuși și scurt. Cică în România anului 2013 ar fi jale, pentru că a venit, din nou, vremea stângii. E la putere. Cică ar fi ajuns la putere pentru că dreapta politică românească ( PDL-Boc) ar fi eșuat lamentabil.

Eu vă propun altă abordare, mai realistă: care stânga, care dreapta, și ce au una cu cealaltă sau cu noi? Dacă până la guvernarea USL-Ponta mai încercam unele dubii, de asta vară încoace nu mai am:

Dreapta politică românească e o himeră pe cale să devină în sfârșit, măcar pentru unii, un deziderat și-un proiect ( până la punerea în practică însă, mai avem). Adică încep a i se contura așa, oareșicum corect și public ( in societatea oamenilor obișnuiți și-ntr-o parte a mass-media, mai mult decât prin partide), principiile. Care principii, până acum, cam tuturor românilor auto-declarați de dreapta ( includ aici și pe politicieni) le-au scăpat.

Iar stânga politică românească, auto-intitulată social-liberal -democrată ( PSD plus PNL, evident, ce credeați?), e de fapt o adunare de derbedei puși viguros pe căpătuială, în stil liber-ales-mafiot, nu democrat, care n-au nicio legătură cu social-liberal-democrația de nicăieri și de nicicând. Și sincer? Ideologic vorbind ( pentru că stânga are întotdeauna ideologie, chiar dacă greșită), nu se ridică nici măcar la nivelul ( de vârf) al lui Ion. Iliescu, desigur. Să mă explic:

În afară de două mesaje câinoase, de învrăjbire națională -“ jos Băsescu și jos Justiția -€“ care m-au obosit mai rău decât o criză de colecist, plus minciuna plagiată de la stângiști -“ vă dăm, vă dăm, dar habar n-avem de unde și cum - eu n-am auzit din gura lor ( USL- Ponta) nicio idee social-democrat-liberală. Ba nici măcar socialistă.

Ce mai încolo- încoace, dacă stau bine să mă gândesc, au făcut de rușine până și mare parte din Manifestul Partidului Comunist (Karl Marx). Unde-i principiul luăm de la capitaliștii bogați și dăm la săracii proletari? De la care capitaliști bogați să luăm, și la care proletari să dăm, că n-avem. Bogații ( cei de anvergură) sunt rari și sunt toți în funcții sau demnități publice, la putere adică, sau prin preajmă. Iar proletarii sunt țăranii agricultori și muncitorii în diverse industrii capitaliste ( activitățile liberale, independente, deținătorii de mici sau medii afaceri, magazine, funcționarii publici și salariații bugetari care freacă menta pe bani publici, nu se includ aici); câți mai avem? Unde-i impozitul progresiv marxist? Cui să i-l aplici? Politicienilor, demnitarilor încasatori de mită ( pardon, comisioane) și traficanților de influență care spoliază bugetul public pe mână cu prietenii lor, marii capitaliști de stat? Adică noii noastre "burghezii” ? Eu de impozit pe șpagă n-am auzit. Iar treaba cu cota unică de impozitare, pe care au declarat că o mențin (aferim și Doamne ajută! măcar atât, că altfel chiar falimentăm toți și murim), l-ar stimula pe Marx să facă tumbe-n mormânt. Așadar unde-i lupta de clasă? Cu care "burghezie” exploatatoare și lacomă se luptă PSD-USL? Căci noua burghezie ( a se citi în versiunea modernă, actuală, căpătuiții pe spinarea micuțului nostru sector privat ) sau mai degrabă noii feudali sunt până la urmă EI. Iar clasa împotriva căreia luptă e de fapt restul populației. Dacă ar afla stafia lui Lenin ce face PSD-USL, mi-e teamă că mumia lui de la Kremlin ar putrezi, în sfârșit, de nervi!
 
Prin urmare, revin: care stânga? Care ideologie? Păi PSD-Ponta-USL e social-democrație? În care ideologie de stânga stă scris principiul luptei împotriva întregii populații, a statului și instituțiilor lui, a legii și justiției pentru salvarea infractorilor de pușcării și întru perfecționarea jafului organizat în varii forme ( de exemplu cu legea sistemului sanitar) de la bugetul public? Păi nu scrie nicăieri. Cred că nici măcar în statutul onor celor două partide: PSD plus PNL egal USL.
 
Și totuși e vremea lor. Dar să fim bine înțeleși: nu a social-democraților. Nici măcar a socialiștilor. Ci a "originalilor” – tinerii lupi și degenerații discipoli ai lui Ion. Adică vremea derbedeilor fără rușine și fără de lege, puși pe căpătuială personală și cam atât.
 
De ce am ținut să fac acum, la început de 2013 această precizare? Nu pentru că diferențele principiale și ideologice dintre dreapta și stânga politică n-ar conta și n-ar trebui cunoscute. La ba din contra. Nu pentru că ideologia stângistă nu s-ar manifesta câteodată ( episodic, întâmplător) la actualii guvernanți și n-ar merita identificată. Nu. Mai ales acum ( diferențele dreapta/stânga politică) ar merita înțelese de către toți – politicieni plus popor. Și nu doar pentru viitor ( care viitor? nu știm). Ci pentru că-n clipa de față, cei care ne conduc n-au mamă politică, n-au tată ideologic ( decât episodic și întâmplător, cum spuneam), n-au limite, n-au rețineri ca orice guvernant minim responsabil, ci doar idei și metode puține, rudimentare, de clasici derbedei- mafioți – infractori.
 
E util, cred, ca toată lumea – și adversari politici, și presă, și populație neaservită, dar inertă – să înțeleagă această chesiune. Să știe de unde și de la cine se trage dezastrul instituțional și economic în care băltim și ne scufundăm. Să știe împotriva cărui curent de facto trebuie să înotam și să ne luptăm ca să nu ne înecăm. Nu de la social-democrație ni se trage. Și-n niciun caz de la așa-zisa dreaptă politică românească. Ci de la o mână de veritabili derbedei care, ca politicieni, rămân niște impostori – aparent de stânga fără să fie; aparent legitimi conducători ( 66% din parlament), însă cu jalnic scor ( 4,3 milioane alegători din 18,2). Totuși … e vremea lor. Și tocmai de aceea trebuie tratați ca atare. Nu tolerați, nu menajați, nu încurajați sau votați data viitoare. Vă doresc în acest sens un an nou corespunzător!  
 
 
 
 
 
 
 



 





[ Cautare pe site ]

[ Statistici ]

Total online: 0
Vizitatori: 0
Utilizatori: 0
 
 
 

 
Copyright Mircea Iancu © 2014Creaţi un site gratuit prin uCoz